A asculta de Dumnezeu este în interesul nostru.
Este scris în Biblie: Deuteronom 30:15-16. Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvinteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
Deuteronom 10:12-13. Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca sa fii fericit?
Legea, harul şi ascultarea oare ce au de a face unele cu altele?
Este scris în Biblie: Romani 5:20. Cele Zece Porunci au fost date pentru ca toţi să poată vedea cât de departe au mers cu neascultarea legilor lui Dumnezeu. Însă cu cât ne vedem mai mult păcătoşenia noastră, cu atât mai mult vedem şi harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, care ne iartă (NT pe înţelesul tuturor).
Ascultarea ne poate feri de boală.
Este scris în Biblie: Exodul 15:26. El a zis: Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.
Ascultarea este cheia succesului în viaţă.
Este scris în Biblie: Iosua 1:8. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
Vom fi preţuiţi după ascultarea noastră faţă de poruncile lui Dumnezeu.
Este scris în Biblie: Matei 5:19. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
Ascultarea este rezultatul iubirii faţă de Dumnezeu.
Este scris în Biblie: Ioan 14:15, 23. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Drept răspuns, Isus i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
Spiritul Sfânt va fi dat numai celor ce ascultă de Domnul.
Este scris în Biblie: Faptele Apostolilor 5:32. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.
Isus a ascultat de Tatăl Său ca un exemplu cum trebuie noi să ascultăm de El.
Este scris în Biblie: Evrei 5:8-9. Cu toate că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, El a trebuit să înveţe din experienţă ce înseamnă să asculţi, atunci când ascultarea însemna suferinţă. Doar după ce S-a dovedit perfect, în cuprinsul acestei experienţe, Isus a devenit dătătorul mântuirii eterne tuturor acelora care ascultă de El (NT pe înţelesul tuturor).
Dumnezeu ne sfătuieşte să ascultăm de legile ţării.
Este scris în Biblie: Romani 13:1-2. Supuneţi-vă guvernului, căci Dumnezeu l-a aşezat acolo. Nu există nici un guvern în toată lumea asta care să nu fi fost adus la putere de Dumnezeu. Astfel, cei care nu vor să respecte legile ţării refuză, de fapt, să-L asculte pe Dumnezeu şi vor fi pedepsiţi pentru aceasta (NT pe înţelesul tuturor).
Uneori ascultarea de Dumnezeu şi de Legea Sa cere neascultare faţă de puterile pământeşti.
Este scris în Biblie: Faptele Apostolilor 5:29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
Copiii trebuie să onoreze şi să asculte pe părinţii lor.
Este scris în Biblie: Efeseni 6: 1-3. Copii, ascultaţi de părinţii voştri; se cuvine să faceţi aşa fiindcă Dumnezeu le-a dat autoritate asupra voastră. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta. Aceasta e cea dintâi din cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, care se sfârşeşte cu o făgăduinţă. Şi anume: dacă îţi vei cinsti tatăl şi mama, vei avea parte de o viaţă lungă, plină de binecuvântări (NT pe înţelesul tuturor).